Abonamente sportive ca parte a programului de sănătate la locul de muncă.

Încadrarea costului abonamentelor sportive, în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic, acordate de către angajator angajaților, în categoria cheltuielilor cu contravaloarea altor drepturi privind sănătatea și securitatea în muncă, așa cum sunt prevăzute la art. 76 alin. (4) lit. f) din Codul Fiscal, depinde în mare măsură de condițiile în care acestea pot fi excluse din categoria foloaselor primite de către salariați ca urmare a desfășurării activității în baza unui contract individual de muncă, reglementate, din perspectiva regimului fiscal aplicabil, de art. 76 alin. (4^1) lit. h) din Codul Fiscal.

În cele ce urmează vom analiza în ce condiții aceste abonamente sportive își pierd natura de foloase acordate salariaților și devin măsuri de protecție la locul de muncă, măsuri care, după cum este cunoscut, „nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători” (art. 7 alin. (6) din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă).

Conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, „angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă”, printr-un ansamblu de activități instituționalizate având drept scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții, a integrității fizice și psihice și a sănătății lucrătorilor.

Încă din faza de proiectare a acestui ansamblu de activități, angajatorul trebuie să se ghideze după principiul potrivit căruia riscurile la locul de muncă trebuie evitate, iar atunci când acestea nu pot fi înlăturate, trebuie evaluate, combătute la sursă sau eliminate. În situația în care eliminarea riscurilor nu este posibilă, angajatorul trebuie să adapteze munca la om (prin proiectarea posturilor, alegerea echipamentelor, stabilirea metodelor de muncă etc.) sau să dezvolte o politică de prevenire coerentă, care să cuprindă tehnologiile, organizarea muncii, condițiile de muncă, relațiile sociale și influența factorilor din mediul de muncă.

În cadrul acestei politici generale, angajatorul promovează sănătatea la locul de muncă printr-un program de sănătăte la locul de muncă, constând într-un ansamblu de activități și acțiuni desfășurate pentru supravegherea activă a sănătății lucrătorilor în raport cu caracteristicile locului de muncă și, în mod particular, cu factorii de risc profesional (art. 26 din Hotărârea nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor).

Programul de sănătate la locul de muncă este stabilit de angajator, supus analizei lucrătorilor și/sau reprezentanților acestora ori comitetului de securitate și sănătate în muncă, cu consilierea medicului de medicină a muncii (art. 12 din Legea nr. 418/2004 privind statutul profesional specific al medicului de medicină a muncii). Programul este întemeiat pe identificarea prealabilă a factorilor de risc la locul de muncă cu care se confruntă un anumit lucrător.

Există numeroase categorii de lucrători care desfășoară activitatea, în mod preponderent și pentru perioade prelungite, în poziție așezată (de exemplu: conducători auto, personal de birou), expuși astfel unor factori de risc fizici/biomecanici, organizaționali sau psihosociali (în special dacă activitatea se desfășoară și în regim de telemuncă). Acești factori contribuie, de cele mai multe ori, la apariția unor afecțiuni musculoscheletice sau de natură sociorelațională.

Dacă nu pot fi organizate și implementate în mod eficient, în cadrul programului de sănătate la locul de muncă, măsuri de protecție colective (acestea având prioritate conform art. 7 alin. (3) lit. h) din Legea nr. 319/2006), cum este cazul activității prestate în regim de telemuncă, din cauza caracterului ocazional al prezenței telesalariaților la locul de muncă organizat de angajator, se impune adoptarea unor măsuri de protecție individuale. Printre acestea se poate regăsi și asigurarea de către angajator a unor servicii destinate practicării sportului și educației fizice în scop de întreținere, profilactic sau terapeutic, inclusiv prin contractarea unor abonamente sportive cu organizații intermediare, furnizori autorizați ai unor astfel de servicii, sau prin decontarea directă a acestor servicii suportate inițial de lucrător.

În orice caz, programul concret de activități sportive trebuie să fie orientat direct spre contracararea factorilor de risc identificați și evaluați de angajator în planul de prevenire și protecție, după ce posibilitatea organizării și implementării altor măsuri de protecție colectivă (de organizare, de mediu de muncă etc.) a fost exclusă.

Aceste măsuri (colective sau individuale) vor fi prevăzute în programul de sănătate la locul de muncă, a cărui desfășurare va fi monitorizată de medicul de medicină a muncii (art. 27–29 din Hotărârea nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor).

Pe de altă parte, modalitatea, condițiile și, în general, toate drepturile și obligațiile părților referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, care depășesc nivelul minimal stabilit prin lege, sunt reglementate prin contractul colectiv de muncă (art. 229 Codul Muncii) și/sau prin regulamentul intern (art. 242 lit. a) Codul Muncii).

Doar în aceste condiții, astfel de cheltuieli suportate de angajator se pot încadra în categoria cheltuielilor cu contravaloarea altor drepturi privind sănătatea și securitatea în muncă, neimpozabile conform art. 76 alin. (4) lit. f) din Codul Fiscal.